Art. 254 . Propunerea probelor. Rolul instanţei (1) Probele se propun, sub sancţiunea decăderii, de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, iar de către pârât prin întâmpinare, dacă legea nu dispune altfel. Ele pot fi propuse şi oral, în cazurile anume prevăzute de lege. a) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de cel mult un an sau amendă ori s-au săvârşit infracţiunile prevăzute în art. 208, 213, 215 alin. 1, art. 215 1 alin. 1, art. 217 alin. 1, art. 219 alin. 1, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 100.000 lei sau infracţiunea prevăzută în art. 249, dacă valoarea pagubei nu depăşeşte 500.000 lei; Pedeapsa complementară este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 254 Cod penal, iar pedeapsa principală aplicată este pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani.Ca urmare a condamnării la pedeapsa închisorii, se va aplica şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b, şi c Cod penal, pe durata prevăzută în art. 71 alin. 2 Cod penal.Pentru interzicerea drepturilor civile, instanţa reţine că natura faptei săvârşite, gradul La data de 13.07.2007 adică după un an de zile de la data depunerii denunţului, s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului M. C. pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin 1 Cod penal rap. la art. 7 alin 1 din Legea 78/2000, primul act premergător întocmit în cauză fiind declaraţia pe formular tipizat a denunţătorului luată la data de 28.05.2007. Art. 254 Când prezentarea materialului nu a fost posibilă din cauză că inculpatul sau apărătorul său a lipsit în mod nejustificat la chemarea organului de urmărire penală ori refuză în mod nejustificat să ia cunoştinţă de materialul de urmărire penală ori este dispărut, în referatul care se întocmeşte potrivit art. 259 se arată împrejurările concrete din care rezultă cauza împiedicării. Infractiunea de luare de mita prev. de art. 254 alin 1 Cod penal si purtare abuziva prev. de art. 250 alin 1 si 3 Cod penal, solutie de achitare, fapta nu prezinta gradul de pericol social al unei infractiuni Luare de mită; Infractiunea de luare de mita prev. de art.254 alin.1 Cod penal raportat la art.7 alin.1 din Legea nr.78/2000 Luare de mită kD3BQy.

art 254 vechiul cod penal